Abuzuri într-o tabară de refugiaţi din Turcia. Opt copii, violați

Turcia a fost zguduită joi de dezvăluirile privind o serie de presupuse abuzuri sexuale comise asupra unor copii sirieni într-o tabără de refugiați dată drept exemplu de autorități, relatează AFP, citat de Realitatea.net.

Un angajat din tabăra Nizip, situată în provincia Gaziantep, în apropierea frontierei siriene, este acuzat că a violat cel puțin opt copii sirieni cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani anul trecut, informează agenția de știri Dogan.

Agenția guvernului turc care răspunde de situațiile de urgență (AFAD), cea care administrează tabăra de corturi în care se află 10.800 de refugiați, a precizat într-un comunicat că 'urmărește îndeaproape' acest caz.

Mai mulți lideri europeni, printre care cancelarul german Angela Merkel și președintele Consiliului European, Donald Tusk, au vizitat luna trecută tabăra de refugiați vecină, Nizip II. Donald Tusk a elogiat atunci acțiunea Turciei "cel mai bun exemplu, pentru lume, a modului în care trebuie să-i tratăm pe refugiați".

Partidul republican al poporului (CHP), principala formațiune de opoziție, a cerut deschiderea unei anchete parlamentare și a anunțat că va trimite vineri o delegație în tabăra Nizip, a precizat pe Twitter Veli Agbaba, secretarul general adjunct al formațiunii.

Potrivit cotidianului Birgün, angajatul, arestat în septembrie, este suspectat că a violat circa 30 de copii, dar majoritatea familiilor nu au făcut plângere de teama de a nu fi expulzați. Procurorul a cerut în cazul său o pedeapsă de 289 de ani de închisoare.

El este acuzat că și-a atras victimele în toalete, unde le-ar fi violat pentru sume de bani cuprinse între 1,5 și 5 lire turcești (0,45 cenți și 1,5 euro), potrivit Dogan.

Turcia găzduiește oficial circa trei milioane de refugiați, printre care 2,7 milioane de sirieni, dintre care trei sferturi trăiesc în afara taberelor, notează AFP.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu