ABUZEAZĂ DE SERVICIUL 112. Aproape 60 la sută din apelurile recepţionate în 2019 au fost false

Embed:

"Sunt urmărit de extratereşti, vine sfârşitul lumii sau mi-am blocat telefonul" - sunt doar câteva dintre apelurile deocheate, recepţionate de către operatorii Serviciului Unic de Urgenţă, 112.

Potrivit statisticilor, peste 60 de procente dintre apelurile parvenite în prima jumătate a anului 2019, nu au fost urgențe. Cineva s-a încumetat şi a apelat serviciul de peste 16 mii de ori.

"- Bună ziua, ce urgenţă aveţi?
- Eu am o informaţie să vă transmit că eu sunt urmărită de nişte sateliţi de mai mult timp şi vreau să vă dau în scris ce fac ei, cum sunt ei.
- Doamnă, noi ne ocupăm cu cazuri de poliţie, pompieri sau ambulanţă.
- M-am interesat, dar ei nu sunt competenți în satelit pe pământ, poate vin de pe alte planete."

Un alt dialog arată că cei care sună la serviciul unic de urgenţă 112 deţin informaţii preţioase şi pot prezice chiar şi sfârşitul lumii.

"- 112, ce urgenţă aveţi?
- Forţele armate ale Israelului au descoperit lansarea unei rachete cu gaze. Sfârşitul lumii se începe."

Unii consideră că operatorii de la 112 trebuie să le acorde asistenţă tehnică în domeniul telefoniei mobile.

"- Ce urgenţă aveţi?
- Nu ştiu, am încurcat codul la telefonul meu, şi nu ştiu care e.
-Să ştiţi pe viitor, 112 este serviciu de urgenţă."

Iar o mamă i-a confundat pe operatori cu pediatrii.

-Bună seara. - Bună seara. - Mă scuzaţi vă rog, am o întrebare, copilul are două luni, cât el trebuie să mănânce maliutkă, are două luni. 02.39

Există, însă, şi cazuri mai grave.

"-112, ce urgenţă aveţi?
- Opriţi-ne vă rog frumos, noi ne învârtim într-o roată şi nu ne putem opri."

Operatorii Serviciului Unic de Urgenţă susţin că în spatele apelurilor false de regulă sunt persoane iresponsabile.

"Copii, persoanele bolnave psihic şi persoanele în stare de ebrietate, abuzează intens de serviciul nostru", a spus VICTORIA MITROFAN, operator 112.

Aceştia trag un semnal de alarmă şi spun că apelurile false pun în pericol viaţa pacienţilor care chiar au nevoie de ajutor.

"Atunci când are loc două, trei apeluri false, de genul 15- 20 de secunde, iar al treilea, patrulea apel este un cetăţean care are foarte mare nevoie de ajutor, acel cetăţean îşi dă întrebarea, dar de ce se răspunde aşa greu", a spus DANIEL MUNTEANU, operator 112.

Oamenii nu înţeleg de ce unii moldoveni abuzează de serviciul unic de urgenţă.

"De exemplu, dacă cineva face această glumă, persoana care primeşte apelul o ia în serios. Deci la un apel fals, se duce acolo o echipă."

"Nu ar trebui să se comporte aşa pentru că este un serviciu care ajută oamenii şi trebuie chemat doar atunci când ai nevoie."

Potrivit datelor statistice, operatorii de la <> Serviciul Unic 112 preiau, zilnic, aproape 12 mii de apeluri. Dintre ele, sunetele de urgenţă reale reprezintă 38 de procente, restul sunt false. Cele mai multe apeluri au fost gestionate de Serviciul de Ambulanţă, peste 76 la sută, urmează poliţiştii, care au intervenit în peste 20 la sută dintre cazuri, iar pompierilor le-a revenit 3,2 procente. <> În prima jumătate a anului 2019, operatorii 112 au preluat peste 1,6 milioane de apeluri.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu