Absolvenţii gimnaziilor au susţinut examenul la matematică. Unii au fost optimişti, alţii au uitat formulele (VIDEO)

Embed:

Mai multe poze cu exerciţiile rezolvate de la examenul de matematică, susţinut astăzi de absolvenţii de gimnaziu, au apărut pe reţelele de socializare. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au confirmat că este vorba despre testul din acest an şi au adăugat că vor veni cu o reacţie oficială ceva mai târziu. 

Ministerul Educaţiei a cerut pedepse penale pentru cei care vor publica subiectele în timpul desfăşurării probelor. Potrivit documentului, cei care vor publica subiectele de la examen vor plăti amenzi între 3 000 şi 8 000 de lei. De asemenea, dacă fapta este comisă de către o persoană implicată în organizarea şi desfăşurarea examenului, aceasta va putea fi sancţionată cu amenzi de până la 14 mii de lei.

Înainte de începerea examenului de astăzi, elevii au fost încurajaţi chiar de ministrul Educaţiei, Maia Sandu. Absolvenţii au fost obligaţi să lase afară telefoanele mobile. 

Unii elevi au spus că s-au pregătit mai mult în ultima săptămână:

"Am depus mult efort, am depus muncă, datorită profesorilor. Sper să fie totul bine. Mai puţine emoţii şi o să le dăm cu succes".

"Cred că sunt pregătită. M-am pregătit. O să mă descurc şi cu probleme şi cu toate celelalte. Cum am să pot aşa am să scriu".

Alţii însă, din cauza emoţiilor, nu şi-au putut aminti formulele matematice:

"Nu-mi aduc aminte nici o formulă acum".

"Cine cunoaşte vreo formulă matematică?".

Directorul unui liceu din capitală a declarat că nu au fost înregistrare încălcări pe parcursul examenului.

"Examenul a decurs bine. Nimeni nu a încălcat Regulamentul. Copiii s-au pregătit pentru acest examen", a spus, directorul gimnaziului "Galata", Nicolae Macarenco.

Proba a durat două ore. Următorul examen, la limba de instruire, va avea loc pe 9 iunie. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu