A trecut un an de la moartea fostului lider cubanez Fidel Castro. Locuitorii insulei vor vota astăzi în cadrul unui scrutin local

Embed:

La un an de la moartea fostului lider cubanez Fidel Castro locuitorii insulei votează în cadrul unui scrutin local. Peste opt milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi azi la urne pentru a-şi alege primarii. Între timp, la Havana a fost organizat un spectacol în memoria lui Fidel Castro.

Sute de studenţi s-au adunat la Universitatea din Havana pentru a comemora decesul lui Castro, cel care, acum mai bine de 60 de ani, a pus bazele statului comunist cubanez.

"E prima comemorare a Comandantului nostru, iar mesajul nostru e simplu: El Lider Maximo e în continuare în inimile noastre, în sufletele şi în gândurile noastre."

Evenimentul face parte dintr-o serie de spectacole, expoziţii şi concerte organizate în localităţile din Cuba. Decesul lui Fidel a survenit la 10 ani de la retragerea sa de la conducerea ţării.

În 2006, puterea a fost preluată de fratele său, Raul, care a început o serie de reforme menite să revigoreze economia şi să refacă relaţiile Cubei cu celelalte ţări. Un semn al progreselor înregistrate a fost şi vizita de anul trecut la Havana a preşedintelui de atunci al SUA, Barack Obama.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu