A trecut o lună de la tragedia de la Otaci, iar sinistraţii aşteaptă şi azi ajutorul promis de Guvern

Embed:

A trecut o lună de la tragedia de la Otaci, unde scara cu 12 apartamente a unui bloc de locuinţe s-a prăbuşit, iar întregul bloc cu 36 de locuinţe a fost ulterior demolat din motive de siguranţă. De atunci, sinistraţii aşteaptă o decizie a guvernului privind ajutoarele financiare care vor fi alocate pentru achiziţia de noi locuinţe. Până acum, autorităţile centrale au oferit doar 99 de mii de lei pentru procurarea şi distribuirea de produse alimentare sinistraţilor din Otaci.

Imaginile cutremurătoare au fost surprinse de un martor ocular în data de 19 iunie. Tragedia de atunci a marcat întreg oraşul Otaci, iar localnicii n-au mai avut linişte din noaptea incidentului. Cei 36 de sinistraţi, printre care 11 copii, s-au adăpostit la rude, iar o parte au fost primiţi în şcoala din localitate. În tot acest timp, salvatorii şi responsabilii de demolarea celeilalte scări a blocului de locuinţe au lucrat zi şi noapte, pentru a evita o altă tragedie.

Locuitorii blocului vecin au fost şi ei evacuaţi, din motive de precauţie, dar nu ştiu când se vor întoarce la casele lor. O echipă de experţi verifică imobilul, dar nu se ştie când va fi gata evaluarea. Nici cum sau cu ce sumă vor fi ajutaţi sinistraţii nu se ştie. După o serie de şedinţe ale comisiei situaţii excepţionale cu sinistraţii şi autorităţile locale, nu s-a ajuns la un numitor comun. Ultima întâlnire între autorităţile de la Chişinău şi sinistraţi a avut loc vinerea trecută. Oamenilor li s-au propus 212 mii de lei pentru apartamentele cu două camere şi 277 de mii de lei pentru cele cu trei camere, adică echivalentul unei sume între 11 şi 14 mii de euro. Sinistraţii spun că suma e prea mică şi au cerut o majorare de cel puţin 5%.

"Urmează ca acest raport şi această decizie a comisiei către Guvern şi Guvernul deja va lua decizii când şi cum va compensa sinistraţii", a declarat Mihai Rusu, consilierul ministrului Economiei şi Infrastructurii.

Iar răspunsul guvernului nu a venit nici acum. Solicitată telefonic, Alina Merlici, consiliera ministrului economiei, ne-a spus că încă nu au fost făcute calculele necesare şi deci nu s-a luat nicio decizie. Preşedintele Igor Dodon a fost primul care a vizitat sinistraţii şi i-a asigurat că va face tot posibilul să-i ajute, dar totul a rămas la stadiul de promisiuni. La o săptămâna de la prăbuşirea blocului a venit la Otaci şi premierul Maia Sandu, care spunea că guvernul va veni cu o soluţie în câteva zile.

”E necesar ca comisia de experți să evalueze, să ne ofere toată informația, toate costurile. Comisia să înțeleg că lucrează și are nevoie de 3-4 zile ca să finalizeze estimările, după care noi o să analizăm la Guvern”, a declarat Maia Sandu, prim-ministru.

Comisia a finalizat estimările, iar guvernul probabil încă analizează deoarece după 30 de zile nu există nicio soluţie pentru sinistraţi.

Vicepremierul Andrei Năstase, care este şi ministrul Afacerilor Interne, nici măcar nu a mers să vadă ce se întâmplă la Otaci, deşi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă se află în subordinea sa. În seara tragediei, în timp ce salvatorii şi sinistraţii treceau prin clipe de groază la Otaci, Năstase participa la o lansare de carte, la Filarmonică.

Lasă un comentariu