A SUPRAVEŢUIT ajutat de Îngerul păzitor! Povestea unui copil care A CĂZUT DE LA ETAJUL 9

S-a născut în cămaşă. Un copil de 4 ani a căzut de la etajul 9 al unui bloc de locuit din Ungheni. Din fericire copilul s-a oprit în nişte cabluri telefonice şi de electricitate.
Incidentul s-a produs aseară la orele 21.
Minorul se afla acasă cu părinţii când a urcat pe pervazul geamului deschis şi a căzut.
Acum micuţul se află la spital în stare stabilă.
Informaţia a fost confirmată de Alina Zbancă, şefa secţiei comunicare a MAI.
"Geamul fiind deschis, copilul a căzut de la etajul 9 în gol, și din fericire, a fost oprit din cădere de niște cabluri electrice și de telefonie, iar ulterior a căzut sol.
Copilul s-a ales cu câteva traumatisme și leziuni ușoare și a fost transportat de urgență la spitalul raional din Ungheni, iar în prezent starea sa de sănătate este normală și acesta se află înafara oarecărui pericol” a menționat Zbancă.
Cazul este investigat de poliţie. Pentru neglijenţă, părinţii copilului s-ar putea alege cu o amendă.