A promis transparenţă, dar încalcă Legea privind accesul la informaţie. Guvernul Sandu evită să spună ce salarii au miniştrii şi consilierii

Embed:

Guvernul Sandu încalcă Legea privind accesul la informaţie, dar și promisiunile
legate de transparență. Publika TV până în prezent așa și nu a primit răspunsul la o solicitare trimisă încă în data de 10 iulie. În această adresare, reporterul Publica TV a cerut informații privind salariile miniștrilor și a consilierilor prim-ministrului Maia Sandu.

Scrisoarea a fost trimisă pe adresa electronică a serviciului de presă al Guvernului, iar peste 10 minute a venit o confirmare că solicitarea a fost recepționată. Un alt mesaj cu răspunsul nemijlocit așa și nu a ajuns în adresa redacției noastre. În aceste condiții, este încălcat articolul 16 din Legea privind accesul la informaţie, care prevede că informaţiile sau documentele cerute trebuie puse la dispoziţia solicitantului din momentul în care vor fi disponibile pentru a fi furnizate, dar nu mai târziu de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii. Şi asta în condiţiile în care, premierul Maia Sandu promitea anterior transparență totală.

"Vreau să vă rog deschidere maximă pentru presă. Acest executiv nu are ce ascunde. Toate lucrurile pe care le facem noi sunt pentru cetăţeni şi cetăţenii prin intermediul presei trebuie să ştie ce face acest executiv", a menţionat Maia Sandu.

Recent, în cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune, Maia Sandu a fost întrebată ce salariu primeşte în calitate de prim-ministru: "Am un salariul brut de 19.500 de lei, salariu net este de 15.500".

Printre numele indicate în solicitarea adresată Guvernului se numără şi Vladislav Kulminski, consilierul pe probleme de politică externă al Maiei Sandu. Până la numirea sa în această funcție, Kulminski a fost realizatorul unei emisiuni de la Jurnal TV, post care aparține fugarului Victor Ţopa, nașul de cununie a ministrului de Interne, Andrei Năstase.

Potrivit unei investigaţii realizate acum trei ani de rise.md, Kulminski a fost şi consilier al premierului Iurie Leancă. Acesta era plătit lunar cu peste patru de mii de dolari, bani proveniţi de la miliardarul american George Soros, prin intermediul unei organizaţii nonguvernamentale din Germania. Acum, pe lângă colaborarea cu Jurnal TV, Vladislav Kulminski mai deţine şi funcţia de director executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu