A mers la medic, dar nici nu și-a imaginat ce o așteaptă. A născut a doua zi după ce a aflat că era însărcinată în opt luni

O femeie din Marea Britanie a aflat că este însărcinată cu o zi înainte să nască. Leanne Allen a aflat de sarcină în timpul unui control de rutină, scrie The Sun.

Leanne a ajuns la spital pentru că nu se simțea bine și a cerut un consult de rutină, dar spre uimirea ei și a soțului său, medicii i-au spus că este însărcinată în opt luni. Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât doctorii au constatat că bebelușul a avut un geamăn, pe care mama l-a pierdut în urmă cu șase luni.

Leanne și soțul său Kevin, în vârstă de 35 de ani, nu au apucat să le spună vestea celorlalți doi copii ai lor Jayme, 14 ani și Mitchell, în vârstă de 12 ani, înainte ca copilul Harley să se nască a doua zi după ce au aflat de sarcină.

Leanne, casnică din Gosport, Hampshire, Marea Britanie, povestește că nu se simțea bine, avea stări de oboseală, tensiune arterială crescută și picioare umflate, așa că a mers la medic. În urma unui RMN, medicii au anunțat-o că au găsit ceva despre care trebuie să vorbească, relatează libertatea.ro.

În timpul unei scanări RMN, a fost derutată atunci când medicii au anunțat că "au găsit ceva ce trebuie să vorbească". "Pe loc m-am panicat, crezând că au găsit o tumoare. Când mi-au spus că de fapt sunt încărcinată, aproape am căzut din pat, iar când mi-au spus că sarcina este în 31 de săptămâni am intrat în stare de șoc", povestește femeia.

După ce i-au arătat copilul pe monitorul ecografului, au luat decizia de a o pregăti pentru naștere. "30 de ore mia târziu, am fost supusă unei intervenții chirurgicale și am născut o fetiță. Am simțit pe loc că o iubesc enorm, chiar dacă nu știam că am purtat-o în mine și nu eram pregătită pentru încă un copil", a mărturisit Leanne.

Abia a doua zi după naștere, și după ce Leanne și bebelușul au fost stabilizați, soțul ei i-a adus pe cei doi copii pe care îi avea să-și vadă mama și noua surioară. Acesta a filmat reacția celor doi adolescenți când au primit vestea.

Cazul este cu atât mai special cu cât în luna ianuarie a acestui an, Leanne a suferit un avort spontan, iar atunci a decis împreună cu soțul ei Kevin că nu doresc să-și mărească familia, așa că el și-a făcut o vasectomie. Dar se pare că în timpul avortului, a pierdut doar unul dintre cei doi copii pe care îi avea, iar cel de-al doilea a continuat să se dezvolte.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu