A învins un urs cu mâinile goale. Cum a scăpat un japonez de atacul animalului

Un japonez în vârstă de 63 de ani spune că a scăpat cu viață după ce a fost atacat de un urs negru grație karatelor, scrie AFP.

Bărbatul spune că s-a dus joi să pescuiască într-un pârau de munte și a fost atacat brusc de un urs cu o înălțime de 1,90 metri.

"Ursul era atât de puternic încât m-a trântit", a declarat vineri Atsushi Aoki, la televiziunea Tokyo Broadcasting System. "M-a mușcat de aici", a continuat el, prezentându-și gamba.

Dar, în loc să își ia picioarele la spinare, pescarul s-a așezat în poziție de atac, cu pumnul drept în față, și a început să lovească ursul în ochi. Animalul s-a speriat și a fugit în pădure.

"Mi-am spus 'fie îl omor eu, fie mă omoară el'", a spus Aoki potrivit Hotnews.ro. Pescarul a reușit după aceea să ajungă la mașină și se ducă la un spital din Gunma, la nord-vest de Tokyo, în ciuda mai multor răni la cap și la brațe.

Presă japoneză a exploatat pe larg subiectul: "Un bărbat a reușit să învingă un urs cu mâinile goale!", scria tabloidul Nikkan Sports.

 
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu