A început sezonul virozelor. Primele simptome care ar trebui să ne pună în gardă şi ce recomandă specialiştii

Embed:

Perioada rece a anului aduce cu ea şi sezonul virozelor. Medicii de familie spun că zilnic se prezintă în jur de zece pacienţi cu simptome specifice. Specialiştii recomandă consumul cât mai multor fructe şi legume pentru întărirea imunităţii.

Febra, tusea seacă, durerile în gât şi vocea răgușită sunt primele simptome care ar trebui să ne pună în gardă.

"Sfatul meu, pentru pacienţi este să se prezinte din prima zi la medic ca să evite complicaţiile bolii. Mai mult sunt predispuşi copii, gravidele şi oamenii în etate, pacienţii cu o imunitate scăzută din cauza maladiilor cronice precum, hipertensiunea arterială, diabet zaharat, hepatitele cronice", a menţionat Elmira Antoci, medic de familie.

În această perioadă, când temperaturile înregistrează oscilații mari între noapte şi zi, imunitatea este afectată. Iată de ce, pentru a evita infecțiile respiratorii, specialiştii recomandă consumul de vitamine naturale de sezon.

"Două mere pe zi care conţin vitamina C şi multivitamine necesare şi legumele în stare proaspătă. Anume salatele din crudități, cum este morcovul, sfecla, varza, țelină, toate cruditățile sunt binevenite ca să fie, cel puţin o dată în zi pe masă. Atunci când este soare să se facă plimbări", a declarat Luminiţa Suveică, expert în sănătate publică.

În ajutorul imunităţii vin şi ceaiurile naturale.

"Consumăm ceai în special din tei, din mentă, din flori de soc şi muşeţel. Acestea sunt anume pentru a întări imunitatea ca să slăbim din simptomele la toate tipurile de viroze. Evident, combinate cu lămâie, cu miere", a explicat Mariana Percic, antreprenor.

Moldovenii încearcă să introducă în meniul lor zilnic fructele şi legume şi evită să ia medicamente:

"Vitaminele în primul rând, încercăm să nu ne îmbrăcăm prea gros pentru a nu transpira şi copilul încercăm să îl călim. Vitaminele de obicei le luăm din fructe şi legume. Îmi place mult poama, prunele".

"În primul rând, mi-am făcut un vaccin. La primele simptome ale virusului, încep să beau sirop împotriva tusei, să torn picături în nas, duş fierbinte. Ceai cu lămâie, vitamine".

"Pastile nu. Fructe, legume proaspete, mai ales de la bunei, la părinţi. Cu enteroviroza cum, tot pe canalele voastre sau media mai ascult, ba Stratulat, ba alt medic. Noroc de media, suntem informaţi".

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu