A început reabilitarea podului de la Gura Bâcului. Când va avea loc redeschiderea acestuia

Embed:

O săptămână râmâne până la redeschiderea podului peste Nistru între localităţile Gura Bâcului şi Bâcioc. Iar de astăzi autorităţile au început lucrări de reabilitare a acestuia. Între timp, autorităţile locale spun că datorită redeschiderii podului, vor putea implimenta proiecte comune între cele două maluri ale Nistrului. 

Una dintre cele mai importante sarcini în acest moment este scoaterea copacilor şi vegetaţiei care creşte de-a lungul traseului. Acestea pot prezenta un pericol mare pentru şoferi.

Muncitorii de pe ambele maluri ale Nistrului spun că au mult de lucru, întrucât podul nu a mai fost folosit pentru traficul rutier timp de 25 de ani.

"Curăţim drumul pentru ca transportul să meargă liber. Avem mult de lucru."

"La prima etapă, curăţăm verdeaţă, murdărie, gunoi, eliberăm chiuvetă, tăiem copaci."

"Ne pregătim, strângem pământul, îl îngrădim, iarba. Acostamentul este de doi, doi şi jumătate de metru, depinde de traseu."

"În următoarele zile aici va fi reparat şi parapetul. De-a lungul anilor, acesta a fost parţial deteriorat, iar pe alocuri nici nu mai există."

Autorităţile locale spun că decizia privind redeschiderea podului este una istorică şi va contribui la dezvoltarea localităţii.

"În satul Bâcioc sunt multe femei care fac mesteşugări, vrem să facem un proiect comun. Deja am organizat mai multe expoziţii. La noi în sat sunt agenţii economici care ar putea să deschidă aici producerea textilă, dacă vor avea forţă de muncă. Angajaţii pot fi găsiţi atât la noi, cât şi în Bâcioc", a spus primarul satului Gura Bâcului, Lilia Brehova.

Decizia privind redeschiderea podului între Gura Bâcului şi Bâcioc a fost semnată în date de 3 noiembrie de către reprezentanţii politici de pe ambele maluri ale Nistrului. Podul a fost aruncat în aer în timpul Războiului de la Nistru din 1992. Deşi a fost reparat la începutul anilor 2000, traficul rutier nu a mai putut fi reluat. Anterior, delegaţia Uniunii Europene la Chişinău a salutat decizia privind redeschiderea podului.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu

EMISIUNI PUBLIKA »