A fost lansat un nou tip de USB. Specificațiile minune ale conectorului

Embed:

Apărut deja pe ultimele modele MacBook şi Chromebook Pixel, un nou tip de conector USB, mai mic şi mai simplu decât cel folosit în prezent, va aduce telefoanelor cu Android viteze de transfer superioare şi scurta timpul de încărcare a bateriei, scrie go4it.ro.

Cu formă similară conectorului micro USB folosit în prezent, noul conector USB Type-C (sau USB-C) are dimensiuni 8.4 x 2.66 mm, putând fi acomodat pe modele smartphone chiar mai subţiri decât a fost posibil până acum.

În plus, conectorul cu formă simetrică şi design reversibil poate fi inserat fără a ţine cont de orientare, reducând şansele deteriorării accidentale a portului USB în cazul manevrării necorespunzătoare.

Compatibil cu specificaţiile USB 3.1, noul conector USB va permite transferuri de fişiere către şi dinspre memoria dispozitivului la viteze de până la 10Gbps, respectiv suportă curenţi cu intensitate de până la 5A.

Spre comparaţie, conectorii USB 2.0/3.0 nu permit (oficial) curenţi cu intensitate mai mare de 1.8A.

Totuşi, putem aştepta ca primele generaţii de telefoane echipate cu noul conector USB Type-C să ofere doar viteze la nivelul specificaţiilor USB 3.0, profitând doar de forma sa compactă şi designul reversibil.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu