A fost descoperită prima exo-Lună. Are dimensiunile planetei Neptun

Astronomii de la Universitatea Columbia din Statele Unite susțin că au identificat ceea ce pare a fi prima Lună aflată în afara sistemului nostru solar, cunoscută până acum. Aceasta nu seamănă cu nicio Lună din sistemul nostru și orbitează o planetă uriașă, mult mai mare decât Jupiter, scrie BBC News, citează libertatea.ro.

Exo-Luna prezentată în jurnalul Science Advances, este un gigant gazos, de dimensiunile planetei Neptun. Oamenii de știință au fost surprinși să constate cât de diferită este Luna de cele aproximativ 180 din sistemul nostru solar. ”Este mare şi neobişnuită, după standardele din sistemul nostru solar”, a declarat profesorul de astronomie de la Universitatea Columbia din Statele Unite, David Kipping.

Exo-Luna proaspăt descoperită şi planeta pe care o orbitează, cu o dimensiune de câteva ori mai mare decât Jupiter sunt situate la o distanţă de 8.000 de ani lumină faţă de Pământ.

Exo-Luna și exoplaneta pe care o înconjoară au fost descoperite cu ajutorul telescopului Hubble al NASA/ESA şi al telescopului Kepler al NASA au oferit prima dovadă clară a prezenţei unei exo-Luni.

Dimensiunea exo-Lunii este asemănătoare cu cea a planetei Neptun, cu un diametru de aproximativ 49.000 de kilometri.

Exo-Luna, denumită Kepler-1625b-i, potrivit sciencemag.org, se deplasează pe o orbită aflată la circa 3 milioane de kilometri de planeta sa. Masa satelitului este de circa 1,5% din cea a planetei sale.

Exo-Luna şi planeta sa (Kepler-1625b) orbitează în jurul Kepler-1625, o stea similară din punct de vedere al temperaturii cu Soarele nostru care este, însă, cu circa 70% mai mare.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu