A fost demarat procesul de colectare a propunerilor privind sectoarele de drum care urmează a fi incluse în proiectul "Drumuri Bune 2 pentru Moldova" în 2019

Astăzi a avut loc ședința Clubului de presă „Economy Talks”. Reprezentanții instituțiilor mass-media, de comun cu antreprenorii și funcționarii publici responsabili de domeniul infrastructurii de transport au discutat  despre problemele și viziunile de dezvoltare din sectorul drumurilor din Republica Moldova. Un subiect important abordat în cadrul clubului de presă a vizat și Programul Guvernamental „Drumuri Bune 2 pentru Moldova”. Mai mult, Chiril Gaburici a anunțat că, Ministerul Economiei și Infrastructurii (MEI), a inițiat procesul de colectare a propunerilor privind sectoarele de drum care urmează a fi incluse în proiect, pentru anul 2019. ”Ne dorim transparență și implicarea unui număr reprezentativ de cetățeni în procesul de selectare a datelor pentru elaborarea proiectului Programului ”Drumuri Bune 2 pentru Moldova”. Ținând cont de necesitatea consultării locuitorilor în teritoriu, inclusiv în procesul de selectare a sectoarelor de drum, am solicitat lansarea procesului de colectarea a datelor pentru elaborarea proiectului Programului primăriilor din toată țara”, a afirmat ministrul.

Potrivit lui, informația va fi colectată implicând în procesul decizional un număr reprezentativ de locuitori, ținând cont de cele 7 tipuri de intervenții, incluzând drumurile publice naționale și locale din intravilanul și extravilanul localităților respective. Decizia consiliului local privind sectorul de drum identificat, inclusiv tipul de intervenție solicitat, se va transmite  pentru centralizare către, Autoritățile Publice Locale de nivelul II, care după procesarea acesteia, inclusiv cu responsabilii tehnici din teritoriu ai Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor”, vor transmite către MEI informația sistematizată. „Rog mobilizarea și implicarea cetățenilor împreună cu APL la identificarea porțiunilor de drum, solicităm prezentarea informației până la data de 30.11.2018 în adresa Autorităților Publice Locale de nivelul II”, a punctat Chiril Gaburici.

De asemenea, Secretarul de stat al MEI, Anatol Usatîi a vorbit despre specificul industriei de construcție a drumurilor din Republica Moldova.

Anatol Usatîi a făcut referire la cele 7 contracte reziliate cu antreprenorii, pe motivul nerespectării termenului de execuție a lucrărilor. „Chiar astăzi am purtat discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale, noi am pregătit și transmis Băncii Mondiale pachetul de propuneri privind viitoarea strategie de achiziții la data de 25 septembrie, aceasta fiind elaborată în baza unei analize ample a eșecului licitațiilor anterioare. Este necesar de a implica în măsură mai mare antreprenorii locali prin simplificarea criteriilor de calificare și condițiilor contractuale, dar și acordarea timpului suplimentar pentru pregătirea ofertelor”, a specificat Secretarul de Stat.

În cadrul discuției, antreprenorii prezenți la eveniment au vorbit despre lucrările efectuate în cadrul Programului ”Drumuri Bune”, dar și dificultățile întâlnite de aceștia în procesul de lucru.

La final, la propunerea ministrului Chiril Gaburici, ședințele Clubului de presă „Economy Talks”, vor fi organizate lunar, următoarea ședință va viza domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu