A falsificat un bilet de loterie și a încasat 2,5 milioane de lire sterline, iar acum trebuie să le întoarcă. Cine este "fericitul"

Un bărbat a fost acuzat că a încasat în mod fraudulos marele premiu de la loteria din Marea Britanie în 2009. El a primit atunci 2,5 milioane de lire sterline, dar acum ar putea fi obligat să dea banii înapoi dacă se dovedește că a falsificat biletul, scrie libertatea.ro.

Poliția din Hertfordshire a declarat că biletul prezentat de Edward Putman, ca fiind cel câștigător, a fost falsificat prin deteriorarea intenționată a codului de bare. Loteria Națională britanică a plătit atunci suma de 2,5 milioane de lire sterline, dar ulterior s-a dovedit că a fost vorba de un fals.

Edward Putman, de 53 de ani, din Kings Langley, Hertfordshire, a fost acuzat de fraudă prin prezentarea unor documente false.

Un purtător de cuvânt al companiei Camelot, care conduce Loteria Națională din Marea Britanie, a declarat că "nu suntem în măsură să facem comentarii în acest stadiu al anchetei, dat fiind că problema este acum subiectul procedurilor penale."

Edward Putman a fost arestat preventiv în 2015, la începutul anchetei, dar apoi a fost eliberat condiționat.

Putman a folosit câștigurile pentru a cumpăra două case în Kings Langley, Hertfordshire – una în valoare de 600.000 de lire sterline și alta pentru 400.000 de lire sterline – și deține peste zece mașini de teren.

Dacă este condamnat, el ar putea fi obligat să ramburseze suma de șapte cifre încasată în 2009.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu