A escaladat peretele și a pătruns pe geam. Polițiștii au prins un hoț care a vrut să dea lovitura (VIDEO)

A încercat să fure dintr-o alimentară din Sectorul Botanica al Capitalei, dar a fost surprins în flagrant delict. Intențiile criminale ale tânărului hoţ au fost zădărnicite de agenții unei companii de pază particulară.

Ideea să jefuiască magazinul de pe strada Muncești din Capitală, i-a venit în momentul când a văzut că este deschis unul dintre geamurile care duc spre depozite. Și-a spus că nu ar fi prea greu să escaladeze peretele și să pătrundă prin geam în încăpere, unde ar putea să se aleagă, cel puțin, cu produse alimentare.

Nu i-a luat mult, ca să treacă la fapte, dar la fel de rapid a avut parte şi de ghinion. Sistemul de alarmă era pornit şi a anunțat compania de pază despre un pericol iminent. Echipa de intervenţie s-a deplasat imediat la magazin și a depistat intrusul în mijlocul acţiunii.

Agenții l-au percheziționat pe tânărul de 27 de ani şi au găsit la el un cuțit. Individul, deși a fost surprins în flagrant, spune că renunțase la gândul de a fura, dar tocmai când se pregătea să plece, au dat peste el angajații companiei de pază. Acum, nu i-a mai rămas nimic altceva decât să repete într-una că îi pare rău.

Chiar dacă regretă că a încercat să comită o infracțiune, individul nu va scăpa basma curată. Infractorul ghinionist a fost preluat de poliţişti care l-au escortat la Inspectoratul Botanica pentru a fi legitimat. Acum cazul este investigat de autorităţi. Dacă vinovăția bărbatului va fi demonstrată, acesta riscă răspundere penală.

Urmăriți mai jos reportajul realizat de echipa emisiunii Unitatea de Gardă.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu