A donat câte 400 de dolari pe an lăcaşurilor sfinte, iar acum cere de la anchetatori dovezi că Dumnezeu există

Embed:

Vrea dovezi că Dumnezeu există şi cere o investigaţie. Este vorba despre un fotograf rus, care a trimis o solicitare în acest sens Comitetului de Anchetă de la Moscova. Potrivit presei, el susţine că atunci când a fost botezat şi a decis să devină creştin, în 1988, a plătit 10 ruble, dar promisiunile care i s-au dat nu s-au îndeplinit.

Astfel, slujitorii bisericii i-au promis că va avea parte de binecuvântare şi de ajutorul îngerului păzitor şi al sfinţilor. Fotograful spune că, timp de 15 ani, a respectat canoanele bisericeşti şi a donat câte 400 de dolari pe an lăcaşurilor sfinte. Doar că, în această perioadă, bărbatul nu s-ar fi simţit binecuvântat, s-a îmbolnăvit de multe ori şi a fost nefericit.

Prin urmare, fotograful cere anchetatorilor să demonstreze existenţa lui Dumnezeu, iar dacă acest lucru se va adeveri, atunci să investigheze dacă Biserica Ortodoxă de la Moscova este reprezentantul Lui legitim în Rusia.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu