A cântat o viaţă pe scenă, iar acum culege laurii. Ștefan Petrache a primit Ordinul Recunoștinței

Embed:
A cântat o viaţa pe scenă, iar acum culege laurii. Este vorba despre îndrăgitul artist al poporului, Ştefan Petrache care continuă să-și mărească colecția de titluri onorifice. Recent, interpretului i-a fost înmânat Ordinul Recunoștinței din partea Centrului Creștin de Cultură și Spiritualitate Românească, distincție oferită de Biserica Ortodoxă Română.

Artistul susține că a primit multe aprecieri în viața lui, însă această distincție ocupă un loc aparte în inima sa.

"Cu aceste distincții nu te obișnuiești, totdeauna ai emoții, dar poate cea mai mare emoție pentru mine a fost Ordinul Bisericii Ortodoxe Române pentru că e un pic atlceva. Îmi imaginez că dacă vreodată îl voi pune în piept, o să-mi încălzească inima", a spus interpretul, Ştefan Petrache. 

Ştefan Petrache îşi amintește cu nostalgie de anii tinereții și de vremea când scena reprezenta totul pentru el.

"Nu, dor nu. Nostalgie, da, tristețe, da", a spus acesta. 

În luna februarie, artistul a suferit un accident vascular cerebral, iar apoi un stop cardiac. De atunci, nu prea apare în public.

"A fost o cumpănă. Îngerii au fost lângă mine și m-au salvat probabil, pentru că am ieșit din stările astea de inconștiență. Aș face ordine în casă și în curte. Mi-e trist că aș vrea să fac ceva și nu pot...", a menţionat interpretul. 

Ștefan Petrache se numără printre cei mai apreciați artiști din ţară. Cele mai cunoscute piese ale sale ”Eu vin”, ”Adevăruri”, ”Și dacă ramuri bat în geam”, ”În august”, ”Chemarea casei părintești” au fost adevărate şlagăre.
loading...

Lasă un comentariu