A AGRESAT poliţişti de frontieră, a condus BEAT, s-a implicat în CONTRABANDĂ şi a făcut PRĂPĂD. Ce riscă tânărul de 35 de ani

Un bărbat este cercetat penal în patru cauze penale. Pentru că a perturbat activitatea Sectorului Poliției de Frontieră Larga din Briceni, în noaptea din 10 noiembrie, iar în noaptea de 26 noiembrie, a condus un automobil în stare de ebrietate și a aplicat violența asupra unui ofițer principal al Poliției de FrontierăA patra cauză în care acesta este cercetat penal vizează contrabanda cu mărfuri din Cernăuți, Ucraina (în valoare de peste 1.850.000 lei).

În primul caz, oamenii legii au pornit un proces penal în aceeași zi în care a fost comisă fapta, la 10 noiembrie, atunci când acesta era la volanul mijlocului de transport de model Mitsubishi L 200 și a deteriorat porțile de la intrarea în Sectorul Poliției de Frontieră Larga, prin tamponare. Pentru stabilirea circumstanțelor faptelor, Procuratura Briceni a dispus efectuarea perchezițiilor la domiciliul făptașului și drept rezultat, a fost ridicat automobilul pe care acesta-l conducea la comiterea faptei. Ulterior, după citarea bănuitului de către procurori, acesta s-a prezentat legal, însoțit de apărător. Dacă va fi găsit vinova, bărbatul cu vârsta de 35 de ani ar putea fi amendat cu până la 52.500 lei sau pedepsit cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, ori cu până la 3 ani de închisoare.

Citeşte şi: Mai mulţi poliţişti de frontieră din nordul ţării ar fi fost BĂTUŢI de doi presupuși contrabandiști (VIDEO)

În cel de-al doilea caz în care este implicat făptașul, au fost pornite alte două cauze penale. Acesta a fost oprit de către un ofițer principal al Direcției Echipe Mobile a Poliției de Frontieră, atunci când conducea un Nissan Pathfinder, în care se aflau patru pasageri. În momentul opririi, însă, în apropierea satului Cotiujeni, Briceni, acesta a aplicat intenționat violența față de ofițer, pe care l-a lovit cu ușa autoturismului și i-a provocat o echimoză.

Ulterior, atunci când evada de la locul faptei, conducătorul auto a îndreptat volanul spre ofițer, care deși s-a ferit, a fost lovit cu oglinda mijlocului de transport în regiunea pieptului. Încercarea de evadare a eșuat atunci când acesta a tamponat poarta unei gospodării din sat, iar după accident, acesta a picat testul la prezența alcoolului în aerul expirat. Procurorii au dispus reținerea făptașului.

Citeşte şi: FOCURI DE ARMĂ în apropiere de Larga. Poliţişti de frontieră, agresaţi de locuitori ai raionului Briceni (FOTO)

Potrivit legii, violența aplicată asupra persoanelor cu funcție de răspundere care se află în misiune este pedepsită cu amendă de până la 67.500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 180 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani. Iar în cazul conducerii în stare de ebrietate, pedeapsa aplicabilă munca este neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu