A accidentat mortal o femeie şi doi copii şi va sta 3 ani după gratii. "Pedeapsa este prea blândă"

Un şofer care a accidentat mortal în februarie o femeie şi doi copii, nepoţi ai acesteia, a fost condamnat la 3 ani de închisoare şi alţi 4 cu suspendare. Procurorii susţin, însă, că judecătorii au dat o pedeapsă prea blândă şi o vor contesta.

Accidentul a avut loc în satul Volintiri, raionul Ştefan Vodă. Şoferul, în vârstă de 33 ani, era beat, a pierdut controlul volanului şi a lovit în plină viteză femeia şi nepoţii acesteia, de 2 şi 3 ani.

În rezultatul accidentului, femeia a decedat pe loc. Copilul de trei ani a murit în drum spre spital, iar fratele acestuia s-a stins din viaţă a doua zi în spitalul raional.

Inculpatul urmează să fie deţinut timp de trei ani, iar alţi patru ani să îi petreacă în afara puşcăriei, cu suspendare. Totodată, bărbatul a fost obligat să achite 200.000 de lei familiei victimelor drept prejudiciu material şi moral. De asemenea, Judecătoria Ştefan Vodă i-a interzis acestuia să conducă mijloacele de transport timp de 4 ani.

Vedeţi mai jos video de la accident:

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu