9 miliarde de lei vor fi investiţi în dezvoltarea Strategiei de mediu 2014-2023

Un sistem ecologic modern, canale de aprovizionare cu apă potabilă şi canalizare, sunt doar câteva din priorităţile Guvernului Leancă, pentru următorii zece ani, discutate azi în cadrul Şedinţei Executivului desfăşurate la Hînceşti.

Cabinetul de miniştri a dezbătut azi în detalii implementarea Strategiei de mediu pentru perioada 2014-2023. Agenda Strategiei prevede dezvoltarea unui sistem ecologic modern, prin elaborarea şi adoptarea unui cadru legislative de mediu conform standardelor europene. De asemenea, se va reduce impactul negative al activităţii economice asupra mediului, dar şi va spor nivelul de cunoştinţe privind protecţia mediului cu cel puţin 50 %.

Autorii îşi mai propun reducerea emisiilor gazelor cu effect de seră cu cel puţin 20 la sută până în anul 2020, reducerea cantității de deșeuri depozitate cu 30% și creșterea ratei de reciclare cu 20% până în anul 2023.  

Potrivit specialiştilor, urmare a realizării Strategiei, peste 80% din populație va avea acces la apă de calitate și peste 65 la sută -  la sisteme de canalizare.

În context, Premierul a menționat: "Proiectele de aprovizionare cu apă potabilă și sisteme de canalizare trebuie să devină o prioritate în contextul dezvoltării rurale. Altfel, nu putem vorbi despre o dezvoltare durabilă", a declarat Prim-minisrul.

Strategia mai prevede crearea a 8 regiuni de management integrat al deșeurilor, în cadrul cărora vor fi construite 2 stații de tratare mecanico-biologică a deșeurilor pentru  municipiile  Chișinău și Bălți, 7 depozite regionale de deșeuri menajere solide și 100 de stații de transfer.

Pentru aplicarea prevederilor Strategiei sunt necesare aproape 9 miliarde de lei, costurile fiind estimate în cadrul negocierii Acordului de Asociere și a Acordului de Liber Schimb cu UE. Cheltuielile vor fi acoperite din mijloace interne a bugetului de stat, fondul ecologic național, fondul de dezvoltare regională, fondul pentru eficiență energetică și din investiții externe.

La şedinţa de la Hînceşti au participat autorităţile locale. În cadrul reuniunii s-a examinat situaţia social-economică din raion şi o serie de probleme ce vizează localităţile raionului. În mod special au fost analizate problemele legate de dezvoltarea infrastructurii şi modalitatea de încadrare a proiectelor regionale în prevederile Strategiei de mediu. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu