808 reprezentanți mass-media și-au pierdit viața în lume din 1992

În 1991, printr-o rezoluţie despre "Promovării libertăţii presei în lume", UNESCO a recunoscut că o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a unei societăţi democratice.

În fiecare an, pe 3 mai instituţiile media din întreaga lume contribuie la informarea opiniei publice referitor la violarea dreptului la libertatea de expresie, dar şi pentru comemorarea jurnaliştilor arestaţi, răniţi sau ucişi, în diferite zone de conflict, în timpul exercitării profesiei.

O presă liberă reprezintă o societate de drept, dar şi o garanţie pentru alte drepturi. Libertatea expresiei înseamnă o guvernare bună şi transparentă.

Potrivit datelor Comitetului pentru protecţia jurnaliştilor, în primele patru luni ale acestui an au fost ucişi 10 jurnalişti, în comparaţie cu 71 din 2009.

În total, din 1992, în diferite zone ale lumii şi-au pierdut viaţa 808 reprezentanţi media, în timp ce îşi exercitau meseria.

Potrivit datelor pentru 2009, cele mai periculoase zone pentru jurnalişti sunt Filipine, Somalia, Irak, Afganistan, Mexic, Pakistan, dar şi Rusia. Anul trecut, cei mai mulţi reprezentanţi media au fost omorâţi din motive politice, pentru investigarea cazurilor de corupţie şi în zone de război.

loading...

Lasă un comentariu