80 de teze de doctorat au dispărut din arhiva electronică a Academiei de Poliție din România

Embed:

Scandal de rezonanţă la Academia de Poliţie din România. 80 de teze de doctorat au dispărut, peste noapte, din arhiva electronică a instituţiei, în timp ce alte trei nu au fost găsite nici măcar în formă tipărită. Asta după ce Corpul de Control al Ministerului de Interne a realizat o analiză şi a sesizat că mai multe lucrări erau plagiate.

Raportul a fost publicat de agenţia de ştiri pressone.ro, devenind subiect pentru o investigaţie jurnalistică. Materialul se referea la circa 75% din tezele susținute în perioada 2011-2016 la Academia română de Poliţie.

Pe lângă asta, au dispărut şi lucrările ştiinţifice semnate de doi decani ai Academiei. Corpul de Control al Ministerului de Interne a scos la iveală şi faptul că instituţia nu deţine o evidenţă clară a persoanelor cărora li s-a acordat titlul de doctor și nici a dosarelor acestora. În urma declanşării acestui scandal, rectorul şi prorectorul Academiei de Poliţie au demisionat.

Presa română a scris şi despre faptul că autoarea investigaţiei jurnalistice privind acest caz, a fost ameninţată cu moartea de cei doi pentru a o constrânge să renunţe la material. Direcţia Naţională Anticorupţie a iniţiat o procedură penală.

Lasă un comentariu