80 de savanţi din ţară au fost premiaţi de Ziua Internaţională a Ştiinţei

Embed:

80 de savanţi din ţară a fost premiaţi în cadrul unei ceremonii dedicate Zilei Internaţionale a Ştiinţei.

Mihai Macovei este academicianul care a dedicat un sfert de secol fizicii cuantice.

"Publicăm foarte bine în reviste internaţionale de prestigiu, ce ţine de Statele Unite de exemplu, sau publicaţii în revistele europene. Noi suntem acceptaţi practic în toate aceste publicaţii", a spus Mihai Macovei, doctor habilitat în ştiinţe fizico-matematice.

Printre cercetătorii premiaţi este şi Victor Juc, apreciat pentru studii în domeniul integrării europene.

"M-am consacrat acestei activităţi, care poate nu aduce mulţi lauri, nu aduce practic bani. Aspectele ce ţin de relaţii internaţionale, sunt satisfăcut că am posibilitatea să văd că se fac referinţă la lucrările mele, inclusiv de cercetători ştiinţifici din Statele Unite, din Spania,din Italia, ceea ce este de o onoare", a spus Victor Juc, doctor habilitat în ştiinţe politice.

În cadrul festivităţii, savanţii au fost felicitaţi de ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

"Îmi permiteţi să vă felicit cordial şi din tot sufletul şi să vă doresc un lucru care mi-l doresc şi mie foarte mult, optimism şi curaj şi determinare să munciţi în continuare", a spus Monica Babuc, ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

Oamenii de ştiinţă spun că aceste diplome îi motivează să muncească în continuare

În acest an, în premieră, evenimentul a fost sărbătorit în Moldova de Ziua Internaţională a Ştiinţei. Până acum, aceasta era marcat în ultima duminică a lunii mai.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu