Peste 700 de primari din ţară, indignaţi de acuzaţiile oligarhului Viorel Ţopa. Mesajul aleşilor locali

Embed:

Primarii care s-au adresat Parlamentului European, dezamăgiți de rezoluția privind amânarea asistenței financiare, sunt indignați de declarațiile lui Viorel Țopa, unul dintre patronii liderului PPDA, Andrei Năstase. Fostul șef de la Banca de Economii i-a numit "ticăloși de rasă" pe cei peste 700 de aleși locali din totalul celor aproximativ 900, care își doresc un trai mai bun pentru locuitorii satelor pe care le conduc.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Viorel Țopa scrie că primarii care au adresat o scrisoare deputaților din Parlamentul European au fost plătiți pentru a face acest lucru. Mai mult, Țopa crede că ei ar fi asociați Partidului Democrat. Asta chiar dacă în realitate, semnatarii fac parte din formațiuni diferite sau chiar sunt independenți. Declarațiile i-au indignat pe aleșii locali.

"Și dacă, domnule Țopa, mă auzi, mă cunoști foarte bine pe mine ca primar, pentru că ne-am întâlnit undeva prin 2003 prin satul Hrușova. Și cu părere de rău, cuvintele pe care le-ați adresat nu numai la adresa mea, dar la adresa tuturor primarilor, este foarte jignitoare și nu-ți face față dumneata ca un bărbat, ca o persoană care te consideri că așa ești devotat țării acesteia", a spus Parascovia Cotovici, primarul satului Hrușova, raionul Criuleni.

"Calomnii în țara Moldovei sunt la modă, cu cât mai mult arunci cu pietre cu atât mai în vogă ești. Astăzi trebuie să soluționăm problemele, dar nu mâine și pe viitor așa cum este la modă că vom face, că vom hotărî, că ăștia toți care sunt astăzi sunt răi și nu-s buni și jos mafia, e ușor de strigat", a spus Nina Costiuc, primarul comunei  Budești.

Primarii mai spun că sătenii așteptau cu sufletul la gură banii europeni, care trebuiau investiți în proiecte de infrastructură.

"Sigur că ne-am simțit insultați pentru că au fost folosite cuvinte indecente. Sunt acum în căutarea resurselor financiare pentru definitivarea apeductului în localitate, de aceea pentru noi, ca comună, acel ajutor ar fi de mare folos", a spus Marcel Bobeica, primarul comunei Gangura.

Recent, preşedinţii a 27 de consilii raionale și 713 primari au adresat o scrisoare deschisă mai multor instituţii europene prin care își exprimă regretul că unii europarlamentari au plecat urechea la manipulările și neadevărurile prezentate de liderii PAS şi PPDA.

Autoritățile locale îi acuză pe politicienii moldoveni că fac tot posibilul ca procesele de stabilizare a situaţiei socio-economice să fie compromise, iar proiectele cu menire socială şi de infrastructură - stopate.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu