700 de ordine de restricție împotriva agresorilor din familie. Povestea dramatică a unei femei bătute de fiul ei

Embed:

Din luna martie până în prezent poliția a emis aproape 700 de ordine de restricție de urgență pe numele agresorilor în familie. Asta după ce au intrat în vigoare modificările legislative care le permit acest lucru oamenilor legii. Astfel, acum victimele se simt mult mai în siguranţă, iar vinovaţii plătesc pentru faptele lor.

Un băiat de cinci ani din raionul Căuşeni, care locuieşte împreună cu bunica sa a fost bătut de propriu tată în luna mai. Bunica micuţului în vârstă de 57 de ani a alertat poliţia, iar pe numele bărbatului a fost emis un ordin de restricţie pentru zece zile, iar ulterior o ordonanţă de protecţie pentru alte trei luni. Femeia susţine că atunci când nepotul ei a fost bătut ea nu era acasă şi condamnă gestul fiului ei. În prezent, ea şi nepotul său se află la un centru maternal din raion.

"Când am venit, băieţelul se juca şi era în şortici şi l-am văzut vânăt pe picioruşe. Iată tata m-a lovit cu o vărguţă grosuţă aşa ca degetul. Nu mare pricină avea el nu ştiu ce a făcut".

Femeia mai susţine că atunci când fiul ei consumă alcool o bătea şi pe ea.

"Se comportă cam rău cu mine dar cei să-i fac. Ridică mâna, da, l-am dat la poliţie. Când consumă alcool el face aşa".

Oamenii legii au emis un ordin de restricţie pentru că băieţelul avea mai multe vânătăi pe corp.

"A fost emis ordin de restricţii în mod de urgenţă copilul împreună cu bunica care are tutelă a fost plasat la un centru din oraşul Căuşeni. Îndată a fost emis ordin de restricţii pe o perioadă de zece zile şi chiar a doua zi a fost înaintat demersul în instanţa de judecată", a spus şeful sectorului nr. 1 al Inspectoratului de Poliţie Căuşeni, Ion Gogu.

Chiar dacă au trecut aproape două luni de la incident, copilul de cinci ani resimte încă urmările grave ale comportamentului tatălui său şi urmează un curs de reabilitare la psiholog.

"S-a constatat că este prezentă trauma abuzul fizic şi psihologic faţă de copil. Este izolat, comunică doar cu bunica, interacţionează dificil cu copiii, semenii lui. Este implicat într-un şir de activităţi de reabilitare atât prin arterapie, exerciţii de relaxare", a afirmat psihologul Cristina Didilica.

Potrivit şefului Direcţiei Generale Securitate Publică a Inspectoratului General de Poliţie, datorită ordinelor de restricţie, victimele violenţei în familie se simt în siguranţă. Zece la sută din ordinele de restricţie emise au fost pe numele femeilor care au agresat.

"Ordinele vin să asigure aplicarea măsurii de protecție imediată la fața locului. Bineînțeles că îi sperie, pentru că ordinele de restricției vizează scoaterea obligatorie din domiciliul acestuia. Cel mai des, agresorii din familie sunt tinerii, cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani și respectiv cei care au depășit vârsta de 55 de ani", a spus şeful Direcţiei Generale Securitate Publică a IGP, Marin Maxian.

În data de 16 martie curent, au intrat în vigoare mai multe modificări în legislaţie care vin să descurajeze agresorii să comită acte de violență asupra membrilor familiei. În luna iunie un tânăr din Ştefan Vodă, care şi-a bătut concubina şi a primit ordin de restricţie, a fost condamnat la şase ani de închisoare. În total, în prima jumătate a anului curent au fost înregistrate peste 1200 cazuri de violență în familie.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu

EMISIUNI PUBLIKA »