49 de persoane vor primi indemnizaţii unice pentru un acoperiş deasupra capului

49 de persoane din nouă raioane ale ţării vor primi indemnizaţii unice pentru construcţia unei case individuale, a unei locuinţe cooperatiste, procurarea spaţiului locativ sau pentru restaurarea caselor vechi. O decizie în acest sens a fost luată la şedinţa Cabinetului de Miniştri. 

Este vorba despre cetățeni care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobâl, victime ale represiunilor politice și veterani, care nu au beneficiat de credite preferenţiale de la instituţiile financiare şi nu au fost asigurate cu spaţiu locativ la situaţia din 22 octombrie 2004.

Ministerul Finanţelor va acorda cele 2,04 milioane de lei autorităţilor administraţiei publice locale, în baza deciziilor comisiilor speciale prezentate de către acestea. Astfel, Consiliul raional Cimișlia urmează să primească 772.000 de lei, Consiliul raional Florești – 410.000 de lei, Consiliul municipal Chișinău – 205.000 de lei.

Cealaltă parte din sumă va fi direcționată către autoritățile administrației publice din raioanele Hâncești, Râșcani, Fălești, Orhei, Leova și Strășeni.

Resursele financiare vor fi alocate din contul mijloacelor prevăzute în bugetul de stat pentru anul 2017, în total în aceste scop fiind aprobate 7,8 milioane de lei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu