4 ritualuri care te pregătesc pentru solstiţiul de vară

Prima zi oficială de vară este marcată de 21 iunie, fiind şi cea mai lungă zi din an. Energia solstiţiului de vară este considerată a fi o energie a pasiunii, vitalităţii, creativităţii şi belşugului. De-a lungul timpului, au existat numeroase ritualuri pe care oamenii ţineau să le îndeplinească în această zi specială, iar unele dintre ele s-au păstrat chiar şi în prezent. Află câteva dintre acestea! 

Urmăreşte răsăritul

În dimineaţa celei mai lungi zile a anului, profită de moment şi urmăreşte cum răsare soarele. Solstiţiul de vară este o sărbătoare a luminii, a trezirii şi a energiei vibrante, o energie pe care o vei resimţi din plin toată vara. Se spune că energia astrului se poate transmite încă din primul moment în care acesta răsare pe cer, iar oamenii care îi vor urmări evoluţia vor avea noroc din plin.

Activează corpul

solar Suntem cu toţii făcuţi din aceeaşi energie care invadează pământul şi ne transmite tot felul de stări. Prin conectarea cu această energie vibrantă prin meditaţie solară, ne putem trezi corpul solar, acel mecanism de autovindecare ce există la nivel spiritual. Specialiştii susţin că trupurile omeneşti funcţionează exact ca un panou solar, care atrage astrul şi se foloseşte de energia lui pentru a se revitaliza, scrie adevarul.ro

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu