38 de cauze penale pentru spălarea banilor, descoperite de procurori de la începutul anului

În primele nouă luni ale acestui an, procurorii au iniţiat  38 de cauze penale pentru spălarea banilor. Anunţul a fost făcut în cadrul audierilor organizate de Comisia Securitate a Parlamentului privind aplicarea legislaţiei în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor.

Totodată, cei 16 angajaţi ai Direcţiei pentru prevenirea şi combaterea acestei infracţiuni a Centrului Naţional Anticorupţie au analizat peste 470 de mii de formulare suspecte primite prin intermediul unui canal securizat.  

"Vine un deţinător de card bancar din Turcia şi face o cumpărătură la McDonald,s, o cafea. Nu contează suma. Softul automat califică ca tranzacţia suspectă în spălarea banilor deoarece premisa este Turcia, ţara de origine a banilor şi respectiv vă daţi seama câte persoane de origine turcă vin în Republica Moldova şi respectiv de aici apare numărul acesta", a spus şeful Direcţiei prevenirea şi combaterea spălării banilor a CNA, Vasile Șarco.

Pe marginea informaţiilor diseminate de CNA, au fost deschise 20 de cauze penale pentru spălarea banilor. Din totalul celor aproape 40 de anchete pentru aceeaşi infracţiune, 10 au ajuns pe masa magistraţilor.

În trei dintre ele, care au fost expediate de Procuratura Anticorupţie, judecătorii au pronunţat deja sentinţe. Este vorba de dosarele lui Veaceslav Platon, al primarului de Orhei, Ilan Şor şi al fostului manager de la ASITO, Ruslan Doboş. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu