37 de persoane s-au intoxicat săptămâna trecută. Alte patru au vrut să se sinucidă cu medicamente

În perioada 20-23 ianuarie, 22 de copii și 15 maturi au avut nevoie de acordarea primului ajutor medical după ce s-au intoxicat.

De asemenea, au fost înregistrate patru cazuri de intoxicație cu medicamente cu scop de suicid. Doi pacienți sunt din municipiul Chișinău și câte unul din raioanele Ungheni și Fălești. Victimele au vârstele cuprinse între 16 și 81 de ani. După acordarea asistenței medicale la etapa de prespital, persoanele au fost transportate în cadrul Unităţilor de Primire Urgente ale instituțiilor medicale spitalicești.

IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească îndeamnă cetățenii să apeleze numărul de urgență 112 în cazul intoxicației cu medicamente.

loading...

Lasă un comentariu