23 de cetățeni ai Ucrainei, care au intrat în Republica Moldova înainte de a fi impusă starea de urgență, REPATRIAȚI (FOTO)

Poliția de Frontieră a asigurat escortarea a unui autocar, contractat de autoritățile din Ucraina pentru evacuarea din Republica Moldova a cetățenilor ucraineni. Astfel că 23 de cetățeni ai Ucrainei, care au intrat în Republica Moldova înainte de a fi impusă Stare de Urgență în contextul evoluției infecției Covid-19, au avut posibilitatea reîntoarcerii în țara de baștină.

Însoțirea autocarului cu cetățeni străini s-a realizat din Chișinău și până în punctul de trecere a frontierei comun Palanca. Conform procedurilor standar de operare, polițiștii de frontieră au efectuat termometria persoanelor și au asigurat dezinfectarea mijloacelor de transport, sosite în punctul de trecere pentru transmitere și preluare.

Celor 23 de cetățeni ucraineni le-au fost autorizată trecerea frontierei de stat, nefiind identificate persoane care să prezinte simptome ale infectării cu Covid-19.

Amintim că în conformitate cu Dispoziția nr.1 din 18 martie 2020 a Comisiei pentru Situaţii Excepţionale, tranzitarea teritoriului Republicii Moldova de către cetățenii străini va fi autorizată de angajaţii Poliţiei de Frontieră doar după obţinerea confirmării din partea autorităţii locale de frontieră a statului vecin privind acceptarea persoanelor nominalizate pe teritoriul statului său. Poliţia de Frontieră va asigura însoţirea mijloacelor de transport ale persoanelor în tranzit de la punctul de intrare până la punctul de ieşire.

loading...

Lasă un comentariu