217 morţi şi 200 de răniţi. Retrospectiva celor mai GRAVE ACCIDENTE produse în Moldova, în acest an

Embed:
În lume, peste un milion de oameni mor anual în accidente rutiere, iar alte câteva zeci de milioane de persoane sunt rănite. Astăzi este marcată Ziua Mondială a Comemorării Victimelor Accidentelor Rutiere.

În Moldova, unul dintre cele mai grave accidente rutiere din acest an s-a produs la sfârşitul lunii septembrie, în sectorul Buiucani al Capitalei. Atunci, o tânără beată criţă la volanul unui Porche, a intrat cu viteză nebună într-un troleibuz de pe ruta 21.

În urma impactului, pasagerul acesteia, un bărbat de 34 de ani, a murit pe loc. Şoferiţa, dar şi opt pasageri ai troleibuzului au fost internaţi la Spitalul de Urgenţă. Totodată, zeci de persoane care se aflau în troleibuz au avut nevoie de îngrijiri medicale. Mai târziu, femeia de 33 de ani, care a provocat tragedia, a murit la spital. Potrivit poliţiei, şoferiţa nu era la prima abatere în trafic. Ea a fost sancţionată de zeci de ori şi a petrecut şase luni după gratii pentru provocarea unui accident.

Câteva zile mai târziu, în urma unui alt impact rutier, a murit un copil de cinci luni, iar alţi 20 de oameni au fost răniţi. Tragedia s-a produs în apropierea satului Fundul Galbenei din raionul Hânceşti, după ce un automobil a ieşit pe contrasens pentru o depăşire şi a lovit un microbuz de pe ruta Chişinău - Basarabeasca. În microbuz se aflau 21 de oameni, inclusiv şoferul. Iar în maşină, patru membri ai unei familii: copilul de cinci luni, părinţii şi bunica acestuia. Lovitura a fost atât de puternică, încât a fost necesara intervenţia unei echipe de descarcerare.

Iar în apropierea satului Beșalma, Comrat, un şofer a pierdut controlul volanului şi a ajuns cu maşina într-un copac. Atât el, cât şi pasagerul său au decedat.

Lângă satul Blindeşti, raionul Ungheni a avut loc un alt accident de circulaţie. Un tânăr, de 21 de ani, care circula fără permis de conducere, a pierdut controlul volanului şi a derapat de pe traseu. În consecinţă, o pasageră, de 13 ani, a murit, iar alţi trei şi conducătorul auto s-au ales cu diverse răni.

În aceeaşi lună, o altă nenorocire cumplită a fost înregistrată pe şoseaua Chișinău - Anenii Noi - Căușeni. Două maşini s-au ciocnit frontal. În consecinţă, un pasager a ajuns pe partul de spital, iar o pasageră şi ambii șoferi au murit pe loc. Printre decedaţi se numără şi
bloggeriţă Ina Coffeina . Tânăra s-a numărat printre protagonistele filmuleţelor din cadrul proiectului Zâmberele.

Potrivit Inspectoratului Naţional de Patrulare, de la începutul anului în ţara noastră au avut loc peste 2.000 de accidente rutiere, soldate cu 217 de morţi şi 200 de răniţi.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu