21 de șoferi riscă ani grei de puşcărie pentru că au încercat să dea mită polițiștilor

Au încercat să ofere mită agenţilor de patrulare, dar acum riscă ani grei de puşcărie. În cadrul activităților desfășurate pe întreg teritoriul Republicii Moldova, agenţii de patrulare au înregistrat 21 de cazuri de corupere activă exercitată asupra angajaților Inspectoratului național de patrulare, dintre care 7 în municipiul Chișinău.

Conducătorii auto au propus mijloace financiare de la 100 de lei până la 10 000 de lei, pentru a nu le fi întocmite procese-verbale cu privire la contravenție, pentru diverse încălcări cum ar fi, conducerea mijlocului de transport în stare avansată de ebrietate, încălcarea limitei de viteze și lipsa permisului de conducere, exploatarea vehiculelor cu parbrizul şi geamurile portierelor din față umbrite, pentru parcare neregulamentară, precum și conducerea automobilului cu permis de conducere fals.

Cei 21 de conducători care au incercat să corupă agenţii de patrulare riscă pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani și cu amendă în mărime de la 100 000 la  200 000 de lei.

Menționăm, că principala atribuție a SPIA este prevenirea și combaterea corupției în care este inclusă și componenta de educație anticorupție. Prin atitudine și comportament integru și TU poți contribui la educația pentru integritate.

Lasă un comentariu