2017, an bun pentru veterani de război. Trei au primit câte un apartament în Capitală, iar alţii au beneficiat de ajutoare umanitare

Anul 2017 a fost unul bun cu veteranii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Potrivit Asociaţiei veteranilor şi pensionarilor din Republica Moldova, în acest an trei veterani de război au primit câte un apartament cu o cameră în Capitală, iar alţii au beneficiat de ajutoare umanitare din partea organizaţiei germane "Pro Humanity ". Aceste realizări, dar şi altele au fost declarate de preşedintele Asociaţiei veteranilor în cadrul unei întrevederi cu Ministrul de Interne, Alexandru Jizdan. 

Pavel Gorban a servit patriei mai mult de 21 de ani, iar după ce a petrecut câţiva ani la pensie, veteranul Ministerului Afacerilor Interne a decis să se reîntoarcă în serviciu. Bărbatul spune că în tot acest timp a colaborat cu angajaţii subdiviziunilor MAI, iar în mai multe situaţii dificile a fost susţinut chiar de ministru.

"Serviciul în cadrul Afacerilor Interne mi-a mai dat o călire pentru viaţă ca s-o pot da ca exemplu familiei mele, prietenilor mei şi tuturor care mă înconjoră, ca să aibă parte de o viaţă poate mai fericită decât cum a fost", a declarat Pavel Gorban, veteran al MAI.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei veteranilor şi pensionarilor din Republica Moldova, anul trecut au fost soluţionate mai multe probleme cu care s-au confruntat veteranii timp de mai mulţi ani. Au fost majorate pensiile, au fost organizate activităţi cu implicarea foştilor angajaţi ai MAI şi s-au oferit ajutoare umanitare pentru invalizii de gradul I şi II.

"S-a observat o apropiere dintre veterani şi administraţia publică locală, care a început să fie mai receptivă faţă de noi acordând ajutoate veteranilor din teritoriu. A fost acordat ajutor social mai multor veterani din raioane Criuleni, Dubăsari, Străşeni, Anenii Noi, au primit cărbuni pentru încălzirea locuinţei în sezonul de iarnă", a menţionat Alexei Armaşu, preşedintele Asociaţiei Veteranilor şi Pensionarilor din Republica Moldova.

Veteranii au rămas mulţumiţi de revederea călduroasă cu conducerea ministerului:

"Asta e necesitatea vieţii, celor care şi-au făcut serviciul în cadrul MAI. Noi încă trăim cu acele zile care le-am lucrat cu intenţia de a fi toţi împreună".

"Este foarte important o comunicare, un dialog permanent cu conducerea ministerului. Noi trebuie să ne servim patria, trebuie să îndeplinim prevederile jurământului care l-am depus".

"Ministerul de Interne nu a fost şi nu va fi niciodată un hotel în care ai venit, ai trăit o zi şi ai plecat. El cu adevărat este o casă a noastră profesională. Noi azi încercăm ca toţi veteranii noştri, când vor trece pe lângă Ministerul de Interne, niciodată să nu să se gândească că uşa este încuiată pentru ei", a precizat ministrul de Interne, Alexandru Jizdan.

La Asociaţia veteranilor şi pensionarilor din Republica Moldova sunt înregistrate peste 12 mii de persoane.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu