2 000 de membri PDM au participat la prezentarea viitorilor deputaţi ai partidului (FOTO)

Embed:

Peste două mii de membri ai Partidul Democrat din Moldova au participat astăzi la prezentarea candidaţilor pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie.

În cadrul acestui eveniment de amploare au participat membri ai Partidului Democrat din toate raioanele ţării, dar și oaspeți de peste hotare. Ei au avut mesaje de încurajare pentru echipa Partidului Democrat.

La rândul lor, liderii formaţiunii au declarat că sunt gata să-şi asume responsabilitatea pentru continuarea reformelor, dar şi pentru crearea condiţiilor mai bune de trai pentru populație. Democraţii au reiterat că obiectivul major al formațiunii este integrarea ţării în Uniunea Europeană.

Primii cinci candidați în lista PDM sunt preşedintele formaţiunii, Marian Lupu, prim-vicepreşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, vicepreședinții PDM Igor Corman şi Andrian Candu, precum şi preşedintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov.

Vicepreședintele PDM, Igor Corman, a declarat că alegerile parlamentare din 30 noiembrie sunt extrem de importante pentru viitorul ţării: "Miza alegerilor din 30 noiembrie e foarte mare. De rezultatul acestor alegeri depinde viitorul ţării noastre şi al nostru. În aceste două luni de campanie vom merge în toate localităţile. Vom avea o comunicare sinceră cu cetăţenii noştri. Puterea noară este şi într-o echipă profesionistă. Privesc cu mult optimism alegerile din 30 noiembrie."

La rândul său, preşedintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, a vorbit despre rolul femeilor în societate şi în politică: "Mă adresez femeilor. Pe femei se ţine optimismul şi starea aceasta pozitivă şi noi să creăm o atmosferă ca toţi acei acre sunt prin Portugaliua, Italia şi-n Federaţia Rusă şi-a alte ţări să vină acasă."

"Noi ne-am făcut datoria cu cinste ca partid de guvernare pe durata anilor care s-au scurs şi suntem pregătiţi să ne asumăm şi în continuare noi responsabilităţi pentru viitorul ţării. De aceea, îi invităm, îi chemăm respectuos pe oameni să vină cu noi", a fost îndemnul liderului democraţilor, Marian Lupu.

Lista candidaţilor PDM pentru alegerile parlamentare a fost întocmită în urma alegerilor primare din 28 septembrie, eveniment organizat în premieră în Moldova.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu