16 membri ai unui grup criminal organizat, condus din Penitenciar, reţinuţi. Cum acţionau bărbaţii (VIDEO)

Embed:

16 membri ai unui grup criminal organizat, cu vârsta cuprinsă între 17-56 de ani, majoritatea cu antecedente penale, au fost reținuți fiind suspectați de comiterea unor serii de atacuri tâlhărești, în zona de nord a țării, trei dintre cazuri sau soldat cu decesul victimelor.

Grupul criminal era condus de către persoane aflate în detenție, iar victimele fiind persoane cu vârsta cuprinsă între 75 și 85 ani.

În perioada anilor 2018-2019, în zona de nord a țării, aceştia au comis cinci atacuri  tâlhărești,  în trei cazuri, în urma aplicării violenței cu deosebită cruzime, victimele au decedat.  

Totodată, s-a stabilit că liderii grupului care își ispășeau pedeapsa în Penitenciar acumulau informații referitor la starea financiară a potențialelor victime de la alți deținuți cât și de la persoane aflate în libertate.

Ulterior, informația era transmisă membrilor grupului, care aveau rolul de a identifica domiciliile și modul de viață a victimelor, după care erau comise atacurile tâlhărești.  

Suspecții  acționau pe timp de noapte,  deconectau lumina de la contor, tăiau firele telefoanelor fixe și blocau ușile. Apoi, victimele erau  maltratate cu o deosebită cruzime și le mobilizau prin legarea mâinilor și picioarelor. O bună parte din mijloacele bănești și bunurile sustrase ajungeau în visteria criminală. 

Suspecții sunt reținuți și se află în arest preventiv. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă pentru infracțiunile comise, pedeapsă cu închisoare de până la 25 ani sau detenție pe viață.

 

loading...

Lasă un comentariu