1,5 miliarde lei, colectate de Vamă de la începutul lunii martie

De la începutul lunii martie, încasările Serviciului Vamal se cifrează la circa 1,5 miliarde de lei, în creștere cu 23% față de încasările din aceeași perioadă a anului precedent.

În perioada 16-22 martie 2020, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat peste 462,7 milioane lei, fiind perfectate 10 522 de declarații vamale.

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost constatate 35 de încălcări ale legislației vamale, dintre care 11 se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul RM a autoturismelor cu numere de înmatriculare străine. Tot în perioada vizată, au fost întocmite 45 de procese-verbale cu privire la contravenție și aplicate amenzi în sumă de peste 324 mii lei.

În perioada de referință, fluxul mijloacelor de transport a constituit 20 498 de traversări. Cele mai mari valori de trafic au fost semnalate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 4 827‬ și, respectiv, 2 485‬ de traversări.

În acest context, reamintim că mai multe puncte de trecere a frontierei de stat rămân a fi închise. 

 

loading...

Lasă un comentariu