137 de moldoveni şi-au luat diploma de mediatori. De azi înainte vor pune capăt conflictelor rapid şi ieftin

Embed:

Soluționează diferite litigii pe cale pașnică, astfel încât dosarele să nu ajungă în judecată. Vorbim despre mediatorii din ţară, specialişti care pot pune capăt conflictelor rapid şi mult mai ieftin.

Cel mai des, ei se implică în procesele apărute la locul de muncă şi în litigiile dintre oamenii de afaceri sau dintre membrii de familie. Meseria a fost îmbrățișată astăzi de alți 137 de moldoveni, care și-au luat licențele. 

Mediatorul Ala Andon a reuşit până în prezent să soluţioneze 40 de conflicte.

"De ce se adresează persoanele in instanţa de judecată , etse principiul de inauntru care vine de răzbunare, eu vreau că câştig . Mediatorul, prin empatie inţelege nevoia la o parte şi nevoia altei părţi si lucrăm. " a spus Ala Andoni, mediator. 

Medierea este un proces confidenţial, iar Ala Andon, care de profesie este psiholog, reuşeşte cu succes să-şi onoreze şi obligaţiunile de ordin juridic.

"Când am activat în agenţia imobiliară. Atunci am întâlnit problema cu conflictele in familie , partajarea bunurilor, împărţirea cotelor. Atunci am înţeles cea mai bună cale pentru a face un comun si a câştiga este calea amiabilă. "

Ministerul Justiţiei le-a urat astăzi succes altor 137 de mediatori.

"Este o profesie de viitor. Este o modalitate eficienta de a rezolva un conflict si rapidă."

"Aici costurile si cheltuielile financiare sunt mai reduse , timpul de asemenea."

Conform legii, onorariul mediatorilor este stabilită prin acord cu părţile.

"Sunt anumite plafone de achitare a dosarului , de achitare a serviciilor . Pe lânga asta, fiecare poate să facă şi Pro Bono (gratuit) , deci nu neapărat să taxeze cu bani."  a susţinut şeful direcţiei servicii şi profesii, Ministerul Justiţiei, Lilian Deliu.

În Moldova sunt 810 de mediatori. În 2015 au fost atestate 212 de adresări la mediatori, dintre care jumătate au fost soluţionate.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu