11 studenți moldoveni au obținut diploma de Sommelieri Europeni

11 studenți au obținut diploma de Sommelieri Europeni, acreditată de Parlamentul European, în urma unui curs ținut de Brigitte Leloup, vicepreședinta Asociației de Sommelieri Europeni. Studenții au fost instruiți conform standardelor europene și îndrumați în arta servirii vinului.

Timp de o săptămână, participanții la curs au studiat, atât teorie: despre producerea vinului, îmbutelierea, arome, gusturi, soiuri și regiuni, cât și practic au avut posibilitatea să deguste diferite soiuri și tipuri de vin din Moldova, le-au descris și le-au prezentat. La finalul cursului, aceștia au susținut și un examen teoretic și practic în fața comisiei de examinare.

Cei mai atenți și buni studenți au susținut cu brio examenele și au obținut calificativul de Sommelier European acreditat atât de Asociația Sommelierilor Europeni, cât și de Parlamentul European, care susține promovarea culturii vinului și a servirii acestuia la cele mai înalte standarde.

Amintim că Brigitte Leloup s-a aflat timp de mai multe zile în Republica Moldova, unde pe lângă cursurile pentru sommelier,, a instruit și câteva localuri din Chișinău și din țară, pentru a transmite și personalului din domeniul deservirii vinului, cunoștințele și bunele practici din Franța.

De asemenea, studenții de la ASEM, din Departamentul „Comerț, Turism și Alimentație Publică” au beneficiat de o instruire în servirea vinului de la Brigitte și de un master-class din partea chef-ului Alain Leloup, bine-cunoscut în Nisa pentru experiența sa în prepararea rețetelor originale franceze.

Aceste evenimente au loc în cadrul componentei educaționale ale programului Wine Friendly. Ideea de proiect și implementarea acestuia vine de la Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei.

Proiectul are o continuitate remarcabilă și își propune să continue și anii următori, atâta timp cât publicul din Moldova se implică activ și cu dedicație în cursurile și instruirile oferite. În ultimii ani au fost organizate cel puțin 5 asemenea programe, începand cu anul 2015, iar în prezent peste 90 de persoane au Certificate de Sommelier European  și peste 30 localuri și vinării au fost instruite în materie de bunele practici și excelență în serviciul vinului. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu