11 chinezi, toți din aceeași familie, au divorțat și s-au căsătorit de 23 de ori în două săptămâni

Un chinez, pe numele lui Pan, a aflat că în localitatea Lishui, din provincia Zhejiang, autoritățile au decis să le dea anumite facilități celor proaspăt căsătoriți, respectiv un apartament, a notat CNN. Nu unul foarte mare, ci o locuință de circa 40 de metri pătrați. Pan s-a însurat din nou cu fosta soție, de care era divorțat, dar care locuia tot în Lishui, doar pentru a pune mâna pe un astfel de apartament. Noul lor mariaj a durat doar șase zile!

Alți membri ai familiei s-au implicat în „schemă”, pentru a putea pune mâna pe alte apartamente. Pan s-a însurat apoi cu sora lui, apoi cu cumnata. Apoi, și tatăl lui Pan s-a însurat cu câteva rude, printre care și mama lui, scrie libertatea.ro

„Sunt multe portițe în lege!”

Cei de la spațiul locativ au observat frauda și i-au pârât pe vinovați. Toți cei 11 chinezi care s-au însurat și au divorțat de 23 de ori în două săptămâni, au fost reținuți pentru fraudă. Patru au rămas în spatele gratiilor, în timp ce ceilalți au fost eliberați pe cauțiune. Cazul a devenit viral în mediul online. Poliția a dispus începerea unei anchete ca să vadă dacă n-au fost și alte fraude similare.

„Nici cei mai talentați scriitori n-ar fi putut scrie un asemenea scenariu”, a scris un internaut după ce a citit cazul. „Sunt multe portițe în lege care permit astfel de scheme”, a scris un altul.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu