10.000 de euro pentru "a salva" o femeie de la închisoare. Trei indivizi, trimişi în judecată pentru "relaţii" la MAI

Trei bărbați vor apărea în faţa magistraţilor, fiind acuzaţi de trafic de influență. Urmărirea penală a fost pornită după ce un bărbat s-a plâns că unul dintre suspecţi i-a cerut 10.000 de euro pentru a-l ajuta să-şi scape sora închisoare, fiind dată în urmărire generală. 

Pentru realizarea "serviciului" menționat, suspectul a primit 5.000 euro de la denunţător. Ulterior, a mai cerut 3.000 de euro, sumă care a fost trimisă sub controlul ofițerilor de investigație ai Centrului Național Anticorupție.

Fiind pus sub învinuire, organizatorul infracțiunii și unul din complici și-au recunoscut vina integral în comiterea traficului de influență și au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției.

Al treilea complice nu și-a recunoscut vinovăția.

În privința celor trei este aplicată măsura preventivă – obligarea de nepărăsire a localității.

Dacă instanța de judecată îi va găsi vinovați, cei trei riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 3.000 la 4.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu