Viaţa unei fetiţe de 13 ani depinde de un aparat care costă 7.000 de dolari, însă Centrul Mamei şi Copilului nu-l are

Embed:

Viaţa unei fetiţe de numai 13 ani depinde de un aparat pe care medicii de la Centrul Mamei şi Copilului nu-l au. Micuţa suferă de o formă gravă de scolioză, iar ca să o poată opera medicii trebuie să aibă la îndemână un coagulator care costă 7.000 de dolari. Ministerul Sănătăţii spune că dispune de un buget mic, şi nu poate aloca bani pentru cumpărarea aparatului care i-ar salva viaţa fetiţei.

Este la vârsta când semenii ei se joacă, aleargă, dansează. Valeria este însă lipsită de aceste bucurii ale copilăriei. De şapte ani, fetiţa suferă de scolioză. Iar acum boala s-a agravat.

"Greu merge, o dor picioarele, o doare tot, nu poate mânca. E foarte greu", a spus Svetlana Gâscă, mama fetiţei.

Pentru ca boala să nu mai evolueze, fetiţei trebuie să i se facă, de urgenţă, o operaţie. În spate trebuie să-i fie introdusă o tijă care costă aproape 6.000 de euro.

"Tot ce-am avut, tot am adunat, buneii, noi părinţii, ban la ban ca să facem să fie bine", a exolicat Oleg Gâscă, tatăl fetiţei.

Medicii de la Centrul Mamei şi Copilului, care ar putea s-o opereze, nu dispun de un aparat numit "coagulator".

"Eu nu pot fără dânsul, noi nu putem iacă-tă astăzi să o luăm la operaţie. Nu avem cu ce", Nicolae Şavga, chirurg ortoped.

Aparatul costă 7.000 de dolari. Spitalul nu are bani să-l cumpere. Şi Ministerul Sănătăţii spune că bugetul de care dispune este prea mic. Aşa că micuţei cu un milion de vise nu-i rămâne decât să spere că într-o bună zi şi în ţara ei medicina va fi performantă. Chiar dacă e mică, Valeria este sigură că va deveni medic şi va opera copiii atunci când va fi nevoie, şi nu atunci când se vor găsi bani.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu