Tina Maze a obținut cel de al treilea trofeu din palmares la Campionatul Mondial de schi alpin

Embed:

Slovena Tina Maze s-a impus în cursa de coborâre din cadrul Campionatului Mondial de schi alpin, competiţie care se desfăşoară în Statele Unite, la Beaver Creek.

Campioană olimpică, Maze a câştigat cursa de pe pârtia Raptor cu timpul de un minut, 45 de secunde şi 89 de sutimi. Sportiva din Slovenia a cucerit al treilea titlu mondial după cele de la slalom uriaş, în 2011, şi Super-G, în 2013.

Medalia de argint a fost obţinută de Anna Fenninger, din Austria. Aceasta a fost cu doar două sutimi de secundă mai lentă decât învingătoarea.

Bronzul i-a revenit Larei Gut din Elveţia, care a obţinut astfel a patra medalie a carierei la un Campionat Mondial, după trei distincţii de argint. Americanca Lindsey Vonn a dezamăgit în faţa propriilor suporteri, clasându-se doar pe locul al cincilea.

Următoarea probă feminină la Campionatul Mondial este super-combinata, concurs care este programat luni.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu