REZOLUŢIE FAVORABILĂ MOLDOVEI. Senatorii SUA vor impunerea de noi sancţiuni împotriva Rusiei

Embed:
Ocuparea rusească a Moldovei este unul dintre motivele pentru care se solicită aplicarea de noi sancţiuni americane la adresa Rusiei. Un proiect de rezoluţie în acest sens a fost depus în Senatul american. Preşedintele Donald Trump trebuie să ceară Moscovei să-şi retragă trupele de pe teritoriul Moldovei, al Ucrainei şi al Georgiei şi să suspende sprijinul acordat separatiştilor, se arată în text. Documentul este semnat de 6 senatori democraţi şi republicani.

Mai mult, senatorii americani cer secretarului de stat să facă o evaluare a situaţiei pentru a stabili dacă Federaţia Rusă îndeplineşte criteriile pentru a fi desemnat stat care susţine terorismul, ceea ce va atrage o nouă serie de sancţiuni. Pentru combaterea influenței Rusiei se cere alocarea unui sfert de miliard de dolari pentru anii 2020 şi 2021. Sumele vor fi acordate statelor desemnate ca fiind vulnerabile la acţiunile agresive ale Kremlinului. Banii vor putea fi folosiţi pentru protejarea împotriva atacurilor cibernetice, pentru combaterea corupţiei şi pentru intervenţia în situaţii de criză umanitară cauzate şi agravate de invazia militară sau de ocuparea unor teritorii din Moldova, Georgia şi Ucraina de Rusia. Sancţiunile propuse vizează politicieni, oameni de afaceri, funcţionari sau alte persoane care facilitează acţiunile ilegale la ordinul preşedintelui Vladimir Putin. După ce va fi dezbătută în senat, rezoluţia va fi supusă la vot, apoi va trece în Camera Reprezentanţilor. Preşedintele american are ultimul cuvânt, iar după promulgarea ei, rezoluţia devine lege.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu