NOVICHOK, UCIGAŞUL TĂCUT! Otrava folosită în asasinarea lui Skripal, creată special pentru a nu fi detectată

creată în Uniunea Sovietică

Embed:
Otrava folosită în tentativa de asasinare a lui Serghei Skripal şi a fiicei lui se numeşte Novichok, care se traduce "novice" din limba rusă. Este o substanţă chimică periculoasă, dezvoltată în anii '70 şi '80 în Uniunea Sovietică. Este ilegală, letală şi a fost creată special pentru a nu fi detectată, au declarat experţii britanici.

Specialiştii susţin că Novichok face parte din categoria armelor binare, asta înseamnă că poate fi obţinut din substanţe legale, care pot fi trecute prin controlul de securitate de la aeroporturi. Aceasta ar fi, cel mai probabil, şi modalitatea prin care a fost adus în Marea Britanie, sunt de părere anchetatorii.

Novichok este ca o pudră extrem de fină, similară vaporilor de gaz. Otrava acţionează dacă e inhalată sau dacă vine în contact cu pielea. Substanţa activă blochează sistemul nervos central şi duce la contracţia involuntară a muşchilor, ceea ce provoacă asfixie şi infarct.

Urme ale acestei substanţe au fost depistate în toate locurile unde s-au aflat Serghei şi Iulia Skripal: în locuinţă, într-un bar, într-un restaurant şi pe banca pe care au stat. Din motive de precauţie, autorităţile britanice i-au sfătuit pe toţi cei care s-au aflat în locurile respective să-şi cureţe hainele şi să şteargă cu şerveţele umede toate obiectele personale: genţi, telefoane mobile sau ochelari.

21 de persoane care au intrat în contact cu spionul rus şi cu fiica lui au avut nevoie de îngrijiri medicale săptămâna trecută. Una dintre ele, un poliţist, e şi acum internat în stare gravă.

Lasă un comentariu