Moaștele sfinților Gheorghe și Dumitru, dar și o icoană a Maicii Domnului vor fi aduse la Mănăstirea Curchi

Embed:

Creştinii ortodocşi sunt aşteptaţi duminică la Mănăstirea Curchi. Acolo vor fi aduse vestigii de la Mănăstirea Xenofont de pe Muntele Athos. Enoriaşii se vor putea închina la Icoana Maicii Domnului Călăuzitoarea, care se spune că este pictată de Evanghelistul Luca, și la racla cu părticele din moaștele sfinților mucenici Gheorghe și Dimitrie.

"Maica Domnului ţine în mână pruncul sus şi cu mâna dreaptă arată către el. De fapt, maica Domnului arătând cu dreapta sa către Mântuitorul Isus Hristos arată că în el avem izbăvire şi în el este toată speranţa şi nădejdea noastră", a spus Vadim Cheibaş, secretarul Mitropoliei Moldovei.

"Deoarece este un eveniment care se petrece prima dată în mănăstirea noastră, de la redeschiderea ei. Toţi ne pregătim şi moral şi spiritual pentru întâmpinarea acestor mari sfinţenii, inclusiv pregătirea, curăţirea spirituală şi exterioară a mănăstirii", a spus părintele Onufrie, ieromonah la Mănăstirea Curchi.

Mitropolitul Vladimir, episcopi, dar şi un numeros sobor de preoţi vor oficia sfânta liturghie în biserica centrală a mănăstirii de la Curchi.

Obiectele sfinte vor fi aduse în ajunul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului.

Deocamdată, nu se cunoaşte cât timp se vor afla acestea în lăcaş.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu