Lazăr ar putea să nu se conformeze solicitării lui Filat de a-l demite pe viceministrul Economiei

Ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, ar putea să nu se conformeze solicitării premierului Vlad Filat, care a cerut astăzi demiterea viceministrului Ilarion Popa. Lazăr a evitat să dea un răspuns tranşant în acest sens şi a menţionat că are nevoie să se documenteze până a veni cu o astfel de hotărâre.

"Nu vreau să comentez această situaţie atâta timp cât nu mă voi documenta. Din punct de vedere funcţional, prin ordinul ministrului, au fost repartizate sarcinile pentru viceminiştrii. Domnul viceministrul Popa are în gestiune domeniul energetic. Am nevoie de mai multe clarificări. Nu este corect să căutăm ţapi ispăşitori. Această situaţie ne va face pe toţi să fim mai responsabili. Este important să tragem lecţii. Ordinul premierului a fost un duş rece pentru toţi", a precizat Lazăr.

Menţionăm că prim-ministrul, Vlad Filat, i-a cerut astăzi ministrului Economiei să-l demită pe viceministrul Ilarion Popa.  Filat s-a arătat nemulţumit de faptul că Ilarion Popa, responsabil de sectorul energetic, nu a asigurat semnarea la timp a contractelor de achiziţie a curentului electric. În opinia premierului, Popa este unul dintre cei vinovaţi de această situaţie şi trebuie destituit din funcţie până la următoarea şedinţă a Executivului.


 

 

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu