INVESTIŢII MASIVE LA STRĂŞENI: În 2019, bugetul local a fost suplimentat cu 60 milioane de lei

Embed:
Investiţiile statului cresc simţitor în raionul Străşeni. Pentru anul 2019, Guvernul a suplimentat bugetul local cu peste 60 de milioane de lei, de aproape două ori mai mult decât s-a alocat în acest an. Despre acest lucru a anunţat premierul Pavel Filip, în cadrul Forumului Partidului Democrat din Moldova organizat la Străşeni.

"Bugetul pentru anul 2019, am găsit posibilitatea să acordăm peste 62 de milioane. V-am satisfăcut fiecare leu care a fost solicitat de către dumneavoastră şi în continuare cu grijă trebuie investiţi eficient astfel încât să se bucure toată lumea", a spus prim-ministrul, Pavel Filip.

Autorităţile locale susţin că banii vor fi investiţi în modernizarea infrastructurii, în renovarea centrelor sociale şi a instituţiilor de învăţământ.

"Începând de la independenţă încoace, şi investiţiile din ultimile trei ani, depăşesc investiţiile de 20 de ani la rând, anume în raionul Străşeni, şi de asemenea vreau să aduc mulţumiri echipei guvernamentale, prim-ministrului Pavel Filip, şi dumneavoastră", a spus preşedintele raionului Străşeni, Mihai Popa.

În cadrul Forumului Partidului Democrat, ministrul Educaţiei, Monica Babuc, a declarat că investiţiile făcute de Guvern vor creşte de la an la an, pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii oamenilor.

"Pentru asta muncim, pentru asta în aceşti trei ani de guvernare, salariu mediu pe Republica Moldova a crescut cu 30 la sută, pentru asta am venit la cetăţeni cu legea unică cu privire la salarizare", a spus ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Monica Babuc.

"Cu mare bucurie declar că eforturile depuse în ultimii ani pentru reconstruirea din partea Partidului Democrat au fost la un nivel înalt".

"Sunt convins că este unica formațiune politică care poate face față lucrurilor și provocărilor care sunt la momentul de față".

"Ne bucurăm de realizările care s-au făcut.Suntem tot timpul dispuși să încurajăm oamenii să privească în viitor și la lucrurile bune care s-au făcut. ".

Forumul echipei din Străşeni a Partidului Democrat din Moldova a reunit în jur de 600 de persoane. Evenimentul s-a încheiat cu înmânarea carnetelor de partid noilor membri de formaţiune.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu