Filat: PLDM a rezervat PMAN pentru 23 noiembrie. Manifestaţia comuniştilor va fi ilegală

Embed:

Partidul Liberal Democrat din Moldova a primit de la Primăria Chişinău autorizaţie pentru a organiza o manifestare în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pe 23 noiembrie. Iar acţiunea programată de Partidul Comuniştilor urmează să fie una ilegală, pentru că nu este autorizată. Cel puţin aşa susţine liderul PLDM, Vlad Filat. Subiectul a fost discutat în cadrul unei emisiuni de la N4.

"La acest sfârşit de săptămână, noi am programat mai multe acţiuni, inclusiv în PMAN. Având în vedere şi săptămâna studentului, dorim să oferim posibilitatea şi tinerilor să se exprime vizavi de direcţia Republicii Moldova. Noi am rezervat Piaţa cu mult timp înainte. Avem autorizaţia ca pentru ziua de 23 noiembrie să organizăm o manifestaţie. Comuniştii trebuie să spună ce vor să facă, pentru că atunci când chemi oamenii în PMAN, cel puţin trebuie să autorizezi această acţiune. Comuniştii nu fac altceva decât să organizeze o acţiune ilegală", a explicat politicianul.

Totodată, liderul liberal-democraţilor a ţinut să menţioneze că preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, trebuie să-şi asume responsabilitate de integritatea fiecărui participant la acţiune şi a fiecărui invitat în PMAN: "Noi urmează să vedem ce facem, dar vom face tot posibilul ca nimeni să nu aibă de suferit. Rămâne să vedem până unde duce iresponsabilitate comuniştilor. Eu aş recomanda să fie atenţi în ceea ce fac".

Publika.md menţionează că Partidul Comuniştilor desfăşoară acţiuni de protest de la începutul sesiunii de toamnă-iarnă a Parlamentului. Recent, comuniştii au anunţat că vor organiza, pe 23 noiembrie, o acţiune de amploare în semn de nemulţumire faţă de acţiunile actualei guvernări. Potrivit liderului PCRM, pregătirile pentru manifestaţie vor începe, în toate raioanele ţării, cu două zile înainte.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu