Consiliul de Securitate al ONU a aprobat unanim o Rezoluţie istorică pentru Siria

Embed:

Victorie diplomatică la ONU. Consiliul de Securitate a aprobat unanim o Rezoluţie istorică pentru Siria, prima de la declanşarea vărsărilor de sânge în această ţară. Astfel, comunitatea internaţională obligă Damascul să ofere armele chimice spre distrugere. Totuşi, documentul nu permite utilizarea forţei dacă regimul Assad nu se conformează condiţiilor, aşa cum doreau Statele Unite.

"Rezoluţia istorică de astăzi este prima speranţă pentru Siria după o perioadă lungă timp", a declarat secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon.

Documentul adoptat reglementează distrugerea arsenalului chimic deţinut de regimul de la Damasc. Săptămâna viitoare, specialiştii ONU vor începe o inspecţie în Siria, iar la mijlocul lui noiembrie, la Geneva, va fi organizată o conferinţă de pace privind Siria. Armele chimice urmează să fie distruse până la mijlocul lui 2014.

"Aceasta va fi prima dată când arsenalul chimic al unui stat va fi eliminat prin mijloace paşnice, în acest caz este vorba despre Siria", a precizat secretarul de Stat al SUA, John Kerry.

La insistenţa Rusiei, în document nu a fost inclusă posibilitatea utilizării forţei. Totuşi, Moscova susţine că această variantă nu este exclusă dacă Damascul nu va respecta angajamentele.

"Utilizarea armelor trebuie investigată de Consiliul de Securitate al ONU, care este pregătit să acţioneze în conformitate cu articolul 7 al Cartei", a specificat ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov.

Aceasta este prima rezoluţie adoptată de la declanşarea conflictului sirian în martie 2011. Au mai existat alte trei proiecte, dar Rusia şi China le-au blocat.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu